Prezentare
În jurul anului 1520, o văduvă pioasă ridică prima capelă pe dealul din Radna. După ce Banatul va fi cucerit de către otomani, capela va sluji credincioşilor şi călugărilor franciscani, refugiaţi din calea năvălitorilor pe malul nordic al Mureşului. În 1551 începe stăpânirea otomană, care va dura până în 1716. În anul 1642, P. Andrija Stipančić, preot la Radna, reuşeşte după un lung şi anevoios drum făcut pe jos până la Constantinopol şi înapoi, să obţină, în schimbul unui substanţial bacşiş, de la sultan un "Embre" (ferman) pentru renovarea capelei sale. În 1668 capela fraţilor franciscani din Radna primeşte în dar o icoană tipărită pe hârtie în tipografia Remondini din Bassano del Grappa, Provincia Vicenza, Italia. Aceasta este icoana miraculoasă cinstită până în zilele noastre. În 1695 soldaţii otomani incendiază capela franciscanilor din Radna. În mod miraculos, icoana tipărită pe hârtie nu a ars, fiind găsită mai apoi de credincioşi printre resturile carbonizate. După o altă legendă, copita calului unui călăreţ turc, care a vrut să se apropie de capelă, s-a afundat in piatră. Scena se poate vedea pe peretele din dreapta a bisericii. În 1723 este construită o nouă biserică mai mare. În 1727 se începe cu construcţia mănăstirii de azi cu aripa de vest. Între 1743 şi 1747, numărul călugărilor crescând semnificativ, se adaugă aripa de sud. În 1756 la data de 7 iulie, în sărbătoarea Rusaliilor, are loc aşezarea pietrei de temelie a unei noi biserici pentru Maria Radna, biserica veche fiind deja neîncăpătoare. Această biserică dăinuie până în zilele noastre. În 1911 cele două turnuri ale bisericii din Maria Radna sunt înălţate fiecare cu câte 30 de metri, astfel ele ajungând la înălţimea totală de 67 de metri. În anul 1992 Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea conferă bisericii de pelerinaj din Maria Radna titlul de Basilica Minor. În 2013, în cadrul unui proiect cofinanţat de Uniunea Europeană, ansamblul Maria Radna, clasificat monument istoric de categoria A, se supune unei renovări complete, scopul fiind dezvoltarea regiunii şi turismului cultural în Regiunea Vest prin includerea în circuitul turistic a Bisericii şi Mănăstirii Maria Radna.
Adresă
Piața Avram Iancu nr.1,
Lipova