Prezentare
Clădirea care adăposteşte muzeul este monument istoric. Castelul Bohus a fost construit în stil baroc, în 1838 şi a aparţinut familiei nobiliare cu acelaşi nume. Expoziţia permanentă „Ioan Slavici” dedicată marelui scriitor român (1848-1925) născut la Şiria a fost inaugurată în 1960. Ea prezintă momente din copilăria, anii de şcoală primară petrecuţi la Şiria, apoi din anii studiilor de la Arad, Timişoara, Budapesta şi Viena, dar şi vasta activitate literară, politică şi pedagogică a lui Ioan Slavici.
În acest sens stau mărturie piesele de mobilier, documentele despre istoricul comunei Şiria, manuscrise, fotografii, ziare, reviste, ediţii din operele sale. Activitatea publicistică şi didactică a lui Slavici este intens reprezentată prin revistele la care a colaborat „Tribuna din Sibiu” (1893) şi „Vatra” (1894); de asemenea sunt prezentate manualele sale şcolare: „Istoria universală, evul mediu” şi „Gramatica limbii române, etimologia”, precum şi unele numere din „Revista copiilor şi a tineretului” în care publica povestiri didactice.
În 1970 a fost amenajată în acelaşi muzeu, expoziţia permanentă dedicată vieţii şi activităţii compozitorului Emil Monţia (1882 – 1965) care s-a stabilit la Șiria din 1906. Născut la Şicula, cea mai mare parte a vieţii sale a petrecut-o în comuna Şiria. Expoziţia prezintă o serie de exponate care oglindesc viaţa şi prodigioasa lui activitate muzicală, inspirată din nesecatul izvor al creaţiei populare, amintim aici câteva din lucrările sale precum: "Fata de la Cozia", "Cercel", "Moştenitorul", "La fântâna cu găleată", etc.
Tot aici a fost reconstituită camera de lucru a acestuia, cuprinzând mobilierul original, pianul, vioara, partituri, culegeri de folclor si fotografii de familie.
În parcul castelului se află statuia Antoniei Bohus, busturile lui Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ioan Russu Şirianu, Nicolae Ştefu şi Emil Monţia.
Mai multe informaţii se pot obţine de la primăria comunei Şiria.
Adresă
Str. Regimentului Infanterie 85, nr. 150,
Șiria