Prezentare
Catedrala episcopală din Arad poartă hramul “Sfintei Treimi” şi Sfântului Nicolae, iar construcţia a început în 1991. Clădirea se află în zona Podgoria, în centrul orașul Arad.
Piatra de temelie a noii catedrale episcopale, situată în cea mai aglomerată intersecţie din centrul municipiului Arad, a fost pusă de Preasfinţitul Părinte doctor Timotei Seviciu, Episcopul Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei, la 24 noiembrie 1991.
Înaltă de 58 de metri, noua catedrala episcopală are o structură de rezistenţă deosebită, întrucât are şi un adăpost antiatomic. Impunătoarea construcţie ridicată în centrul Aradului este placată cu calcar de Podeni, iar soclul şi scările sunt din granit. Candelabre sunt din bronz masiv, aduse de la Thesalonic, iar iconostasul a fost executat la o fabrică de mobilă din Arad. Clopotele masive au fost aduse de la prestigioasa fabrică Grass Mayer din Innsbruck, Austria, cu o experienţă de peste 400 de ani. Instalaţia avea un ceas care era coordonată prin satelit. Crucea principală are înălţimea de peste 7,5 metri şi un braţ de deschidere de 3,5 metri. Este confecţionată dintr-o structură metalică, acoperită cu tablă de inox şi poleită cu aur de 24 de karate. În catedrală se află o raclă din argint, executată la monetăria statului, care adăposteşte moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Moaştele au fost primite de la Vatican.
Pentru construirea catedralei au fost folosite, printre altele, 4.100 de metri cubi de beton, 600.000 de kilograme de armături, 2.200 de metri cubi de zidărie, 3.500 de metri pătraţi de acoperiş din cupru, 1.300 metri pătraţi de placaje din marmură şi 1.600 metri pătraţi de placaje din granit. Catedrala are o lungime de 58 de metri şi o lăţime de 36 de metri, având un volum interior de 32.000 de metri cubi. Capacitatea este de peste 2.000 de locuri.
Lucrările de edificare a ,,Noii catedrale”, sintagmă care s-a păstrat în toţi aceşti ani şi se va mai păstra (aşa cum pentru biserica parohiei Pârneava, ulterior devenită Arad-Centru, se foloseşte numirea de ,,Catedrala veche”), au început propriu-zis în anul 1992 cu tasarea terenului şi consolidarea acestuia. Au urmat turnarea fundaţiilor şi finalizarea radierului general şi a cotei zero de unde începe biserica propriu-zisă. O problemă de ingeniozitate tehnică a fost ridicată de acţiunea de deviere a canalului ,,Mureşel", care traversează zona.
Aceste lucrări desfăşurate pe parcursul anilor 1992-1995, cât şi cele care au urmat au fost împletite permanent cu activitatea de consolidare a ,,bisericii celei vii”, în sensul sensibilizării credincioşilor pentru noul locaş.
Următorii ani vor consemna pe răbojul lor, etapă cu etapă, drumul parcurs spre finalizarea lucrărilor de ridicare ,,în roşu” a construcţiei: finalizarea structurii de rezistenţă, închiderea perimetrală cu cărămidă, finalizarea lucrărilor la acoperiş. Turlele catedralei se zăresc de departe, de la intrarea în oraş, indiferent din ce parte se vine.
Adresă
Bulevardul Revoluției,
Arad