Info Regio Logo Info Regio Uniunea Europeana Guvernul Romaniei Ministrerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice Consiliul Judetean Arad Fonduri Uniunea Europeana
03 Cetatea Ineului.jpg 02 lebenita.jpg 04 Bizere mozaicBudiu Gh.jpg 01 soimos.jpg 05 Sarbatoarea vinului Siria 2009 Mircea Boran 5.jpg 06 valea muresului.jpg 07 vladi rapita.jpg

Biserica”Sf. Treime” Vinga

Localizare: comuna Vinga, localitatea Vinga, nr.87 (acces direct de pe drumul E671 Arad - Timişoara)
Perioada de atestare: sec. XIX
Descriere: Locuitorii comunei sunt în mare parte de origine bulgară, veniţi în secolul XVIII, din ţara de baştină, datorită vieţii grele din perioada dominaţiei otomane; dorinţa lor, animată de setea de libertate, a fost înăbuşită în sânge, iar supravieţuitorii s-au văzut constrânşi să emigreze, la început, peste Dunăre la Craiova şi în împrejurimi, mai apoi, traversează Carpaţii oprindu-se la Deva şi în Vinţul de Jos, iar în final, după un pelerinaj istovitor de 53 de ani, coboară în Câmpia Banatului, stabilindu-se la Vinga, pe atunci depopulată (în 1741 localitatea avea un număr de cca. 125 familii).
În 1749, comunitatea bulgară îşi construieşte o mănăstire şi o biserică; odată stabiliţi definitiv în zonă, profitând de o viaţă mai liniştită, comunitatea începe să prospere şi să se dezvolte numeric, astfel că după un secol şi jumătate colonia lor număra cca. 5000 de suflete, iar biserica între timp a devenit prea mică.
Anul 1880, este momentul în care la o adunare obştească se propune şi se aprobă ridicarea unei noi biserici mai mari şi mai încăpătoare; proiectul acceptat de localnici este unul realizat, în stil neogotic de către arhitectul Reiter Eduard din Viena; mai apoi încep pregătirile şi se adună fondurile necesare, din contribuţia lor benevolă, timp de zece ani, aceştia contribuind la pregătirea materialului necesar construcţiei (prelucrează cărămida manual, cca. 3.000.000 bucăţi, arzând-o în cuptoare aflate la marginea localităţii).
La 30 Iunie 1890 se deschid lucrările pentru noua biserică, conduse de ing. Antony Toma şi Hostalek Carol; toată suflarea participă la această lucrare, astfel că la 14 August 1891 crucile deja strălucesc în vârful turnurilor, iar clădirea este acoperită; după alte zece luni, lucrarea este finalizată; la 12 Iulie 1892 locuitorii comunei participă cu toţii la sfinţirea şi inaugurarea noii biserici, eveniment oficiat de episcopul Dessewffi Alexandru.
Din punct de vedere constructiv, clădirea are formatul unei cruci duble, având următoarele dimensiuni: înălţimea turnurilor de 65 m, înălţimea clădiri - 36 m, lungimea - 63 m şi lăţimea - 25 m; interiorul este dotat cu nouă altare ("Sf. Treime" – altarul principal, altarul "Sf. Cruci", "Sf. Iosif", "Maica Domnului", "Sf. Petru", "Sf. Anton", "Sf. Mihai", "Inima lui Isus", "Maica Îndurerată"), împodobite cu 43 de statui din lemn; toate acestea au fost executate de sculptorul tirolez Rungaldier Iosif şi echipa sa; financiar, manopera pentru aceste lucrări de interior a fost suportată de administraţia locală şi alte persoane private, spre exemplu cele două candelabre din lemn au fost donate de sculptorul Rungaldier Iosif, iar baptisteriul (din marmură și lemn) l-a donat episcopul Dessewffy Alexandru; geamurile şi vitraliile au fost confecţionate de Kriszter Ioan din Budapesta; orga pneumatică instalată în 1914 de Wegenstein şi fiul său are 30 de regiştri şi 1800 de tuburi.
În turnul din dreapta s-au instalat trei clopote din fosta biserică şi două aduse din Timişoara, în timpul primului razboi mondial fiind cedate pentru interes militar patru dintre ele, rămânând bisericii doar primul clopot.

Zona
Câmpia Vingăi
Localizare
VINGA
Tip obiectiv
Biserică


Limba

Harta obiective turistice

Curs valutar

1
EUR:  4.6512 Lei
1
USD:  3.9767 Lei
100
HUF:  1.4248 Lei
23.07.2018

contact

Serviciul Centrul National de Informare si Promovare Turistica al Judetului Arad
Bulevardul Revoluţiei Nr. 81
Telefon: 0728.116.412
Fax: 0357.731.296
E-mail: info@cniptarad.ro

Contor vizite site

000254223
Harta site