Info Regio Logo Info Regio Uniunea Europeana Guvernul Romaniei Ministrerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice Consiliul Judetean Arad Fonduri Uniunea Europeana
03 Cetatea Ineului.jpg 02 lebenita.jpg 04 Bizere mozaicBudiu Gh.jpg 01 soimos.jpg 05 Sarbatoarea vinului Siria 2009 Mircea Boran 5.jpg 06 valea muresului.jpg 07 vladi rapita.jpg

Cetatea de la Dezna

Localizare: com. Dezna, localitatea Dezna – situată pe dealul Osoiu (390 m), aflat pe malul drept al râului Moneasa, la extremitatea de Nord Est a localităţii - accesibil pe jos
Perioada de atestare: sec. XIII – XVII
Descriere: Dominând regiunea şi drumul de acces spre „inima” Munţilor Codru-Moma, cetatea ridicată în centrul unui cnezat românesc, datează din secolul al XIII-lea; importanţa cea mai mare a avut-o în perioada sec. XVI-XVII, prin 1552 făcând parte din sistemul de apărare a vestului Transilvaniei, mai ales după căderea Ineului în mâna turcilor la 1566; din aceste considerente se trece la amplificarea cu noi întăriri, printre care şi bastionul din partea de Nord-Est, când cetatea primeşte oarecum amprenta arhitecturii Renaşterii cu elemente similare cetăţii Şoimoş; probabil tot atunci s-au adăugat în unele sectoare mai vulnerabile noi rânduri de ziduri paralele, din piatră de stâncă, completate apoi cu piatră de râu şi cărămidă cu mortar foarte rezistent, folosindu-se varul de Agris.
În 1574 cetatea a fost pierdută şi apoi recucerită de ardeleni în 1596; între 1599 şi 1601 cetatea Deznei se găseşte în posesia lui Gaspar Kornis, aliat al lui Mihai Viteazul, care a uşurat trecerea domnitorului prin această zonă în drum spre Praga.
Între 1601 şi 1658, cetatea cunoaşte mai mulţi stăpânitori, fiind donată în 1619 de către principele Gavril Bethlen lui Marcu-Cercel Vodă; cucerită în 1658 din nou de către turci, odată cu Ineul, cetatea Deznei dispare ca fortificaţie în deceniile următoare.
Potrivit unei legende Ladislau Nagy de Peretseny (1817) afirma că denumirea cetăţii derivă din numele regelui dac Decebal.
O altă legendă ne spune că turcii ar fi adunat în cetate un mare număr de fete, destinate haremului unui şef militar; neputând scăpa, una din fete, pentru a evita trista soartă ce le aştepta, a reuşit să se furişeze până la depozitul de pulbere, căruia i-a dat foc; în acest sens, cercetările recente nu exclud un sâmbure de adevăr al legendei, întrucât anumite semne fac verosimilă distrugerea cetăţii prin explozie.
Până în prezent s-au păstrat trei ziduri mai importante din sectorul bastionului principal de odinioară. La fel se disting urmele celorlaltor ziduri, conturul curţii interioare şi fragmente din şanturile cetăţii.
Zona
Munții Codru Moma
Localizare
DEZNA
Tip obiectiv
Cetati si Castele


Limba

Harta obiective turistice

Curs valutar

1
EUR:  4.6485 Lei
1
USD:  4.0861 Lei
100
HUF:  1.4383 Lei
13.12.2018

contact

Serviciul Centrul National de Informare si Promovare Turistica al Judetului Arad
Bulevardul Revoluţiei Nr. 81
Telefon: 0728.116.412
Fax: 0357.731.296
E-mail: info@cniptarad.ro

Contor vizite site

272883
Harta site